”Nu vom salva tot ce ne-ar plăcea să salvăm,
dar vom salva mai mult decât dacă n-am fi încercat deloc”

Sir Peter Scott

Acțiune de ecologizare- „Râuri de Cristal”

În data de 15.10.2022, Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP) a derulat un proiect de ecologizare a râului Doftana pe raza localităților Valea Doftanei și Telega cu participarea a 300 de voluntari, în cadrul campaniei naționale „Râuri de Cristal”. Cu aceasta ocazie au fost strânși peste 500 de saci de deșeuri de pe malurile râului Doftana, pe o lungime de aproximativ 28 de km. O parte a deșeurilor au fost predate cu ajutorul celor de Ursus Breweries către un centru de reciclare.
Mulțumim pentru participare voluntarilor din cadrul companiei Ursus Breweries, Liceului A.I. Cuza – Ploiești, Liceului Nichita Stănescu – Ploiești, Asociației ”Simbio”, ”Let’s do it – Prahova”, Administrației Bazinale de Ape Buzău-Ialomița, Primăriei Valea Doftanei, Primăriei Telega, ANCBP Filiala Timiș, ANCBP Filiala Brașov, ANCBP Filiala Tulcea, ANCBP Filiala București-Ilfov, ANCBP Filiala Giurgiu, ANCBP Filiala Dâmbovița, ANCBP Filiala Brăila, ANCBP Filiala Bihor și desigur, organizatorii acțiunii din cadrul ANCBP Filiala Prahova. De asemenea, mulțumim pentru sprijinul acordat organizării acțiunii societății Ursus Breweries, Primăria Valea Doftanei și Primăria Telega.
Am rămas plăcut surprinși de buna organizare a primăriilor locale precum și a celor de la Apele Române privind gestionarea zonelor cu potențiale deșeuri aruncate în natură, cantitatea de deșeuri găsită pe uniatatea de suprafață fiind mult mai mică decât media națională întâlnită în alte locuri din țară, motiv pentru care merită din plin felicitările noastre.
Campania națională ”Râuri de Cristal” va continua până la atingerea suprafeței propuse de 1000 de km de maluri de ape ecologizate, fără finanțări publice, până în acest moment la nivel național au fost ecologizați 268 km de maluri de ape.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

ANCBP
Logo